Parerea specialistilor

Ce spun doctorii?


Dr. Sam Walters deţine titlul de Master în Ştiinţe Biologie cu aplicaţie în Nutriţie Clinică şi un Grad de Bacalaureat în Nutriţia –Bio, toate acestea pe lângă Gradul de Medicină Neuropatică. Dr. Sam Walters este şi Diplomatul Consiliului American de Nutriţie Clinică, membru al Asociaţiei Fizicienilor de Neuropatie şi Certificat în Terapia Hyperbarică de Oxigen. Dr Sam Walters practică medicina de familie, şi este specializat în medicina naturistă şi cea tradiţională. Dânsul tratează probleme de sănătate şi o restaureaza folosind terapii din ştiinţa clinică şi medicina naturistă şi cea tradiţională, homeopată, consultaţii, acupunctură şi manipularea coloanei vertebrale. Ca un doctor al medicinei neuropatice a tratat peste 50 000 de pacienţi în cariera sa de până acum şi a asistat în formularea unor produse de nutriţie si produse famaceutice până şi pentru astronautii americani de la NASA. Dr Sam Walter are mintea deschisă şi se uită mereu la produse şi reţete noi, care sunt unicate în tratarea eficientă şi care dau beneficii pacienţilor fără efecte secundare.
Dr. Sam Walters spune ca daca tu ai sti ce stie el, niciodata nu ai pleca de acasa fara sucul tau de mangostan XanGo Juice!  Antioxidantii reprezinta in viitor cheia in tratarea bolilor. Multe medicamente in prezent au componente naturale. Daca aruncam o privire asupra sucului de mangostan XanGo Juice, el are atit de multe proprietati naturale benefice iar dovada eficientei lui nu este doar o anecdota. Institutii medicale din intreaga lume au studii ce arata ca mangostanul contine elemente ce literalmente ajuta la corectia multor boli din zilele noastre. Statisticile recente ne demonstreaza ca in America unul din patru oameni va avea cancer, si unul din cinci va muri din cauza lui.
Denumirea reala a jocului se numeste PREVENIRE! Noi tratam in clinica noastra o multime de pacienti care sufera de cancer. Primul lucru pe care il facem la acesti pacienti
este sa analizam daca urina lor contine metale grele. Metalele grele distrug sistemul imunitar, iar noi am descoperit ca aproape toti pacientii care sufera de cancer sint plini de metale grele. Noi incercam sa eliminam din organismul lor metalele grele iar XanGo Juice ne ajuta cu success. Fructul de mangostan este un puternic antioxidant.
Coaja in sinea lui contine xantoni si alte forme de antioxidanti care cu ocazia testelor din laborator sau dovedit ca sint eficienti impotriva culturilor de cancer la sin, cancer la plamini, stomac si un tip de leucemie.
Majoritatea pacientilor pe care ai tratam sint in stadiul 4 al bolii sau chiar mai avansat unii dintre ei. In citeva cazuri sint personae care mai au de trait sase sau opt saptamini.
Adesea sintem martorii unor rezultate uimitoare, sucul de mangostan XanGo Juice a devenit o arma foarte eficace din arsenalul nostru. Le reda viata lor inapoi. Cind organismul este bolnav el are nevoie de materie biologica nu de materie chimica.
In vremurile noastre sintem poluati cu chimicale, contaminanti si substante artificiale. Noi trebuie sa invatam sa facem lucruri care sint de natura preventiva, cum ar fi consumul sucului de mangostan XanGo Juice.     
Unul din cele mai mari lucruri pe care poti sa-l faci pentru sistemul tau imunitar este cura de PREVENIRE.




Dr. Amod Tootla este recunoscut pe plan mondial, având certificate de la Boardul de Medicină de a fi chirurg în cancerul de colon. Numit de Consiliul de Consumer Research al Americii din Washinghton D.C. ca fiind unul dintre chirurgii de elită din Statele Unite din ultimii 5 ani şi care în acelasi timp a fost numit de Universitatea Cambridge, ca fiind unul dintre cei mai importanti 2000 de oameni de stiinta al secolului 21. Doctorul Tootla , este licenţiat să practice medicina în 20 de ţări şi a avut iniţiativa de a introduce chirurgia robotică în Statele Unite. Este un pionier al chirurgiei laboroscopice şi a publicat numeroase articole în multe reviste prestigioase de medicină din lume, incluzând New England Journal de Medicina. Dr Tootla a fost primul chirurg care a făcut operaţie prin internet, din Michigan, SUA, în Buenos Aires, Argentina. De curând a fost primul chirurg care a folosit metoda “frequency ablation “ pentru metastaza cancerului la ficat. Dr Tootla a recomandat sucul original de mangostan XanGo Juice la peste 1000 de pacienti pina in prezent.
Joc tenis si schiez regulat, mi-am ranit genunchiul sting de doua ori in accidente la schi. Dupa ce am consumat a treia sticla de suc de mangostan XanGo Juice, mi-au disparut toate durerile. Pot sa joc trei sau patru seturi de tennis fara probleme, fata de acum citeva luni cind dupa un set nu mai puteam. M-am decis sa cercetez totul despre acest suc. Am cercetat toate materialele si am studiat xantonii. Dupa ce am descoperit efectele benefice pe care le au xantonii asupra organismului, am decis sa utilizez sucul de mangostan XanGo Juice in tratarea unor pacienti ai mei. Am vazut rezultate “dramatice”! 
Majoritatea pacientilor mei sint personae in virsta care au cancer la colon iar altii sufera de mai multe afectiuni ca hipertensiunea arteriala de exemplu. Acesti pacienti care au folosit XanGo Juice pentru o perioada de timp, au revenit sa-mi descrie rezultatele surprinzatoare obtinute. Multi dintre ei au sesizat chiar si ameliorarea durerilor provocate de artrita. In tabelul de mai jos gasiti recomandarile mele pentru utilizarea XanGo Juice.

Dr. Tootla foloseste XanGo Juice
ca prima optiune in terapie pentru
urmatoarele probleme de sanatate:

Dr. Tootla foloseste XanGo Juice
ca terapie ajutatoare pentru urmatoarele probleme de sanatate
  • Reflux gastro-esofagian
  • Dispepsie, acid sau gastrita
  • Hernie hiatala
  • Artrita
  • Fibromialgie
  • Oboseala sau nivel scazut de energie
  •  Depresie usoara sau distimie
  • Stare usoara sau moderata de anxietate
  • Astma usora sau moderata
  • Sindromul Colonului Iritabil
  • Infectii ale tractului urinar
  • Diverticuloza
  • Disfunctii ale somnului
  • Rinita alergica
  • Neurodermita
  • Eczeme
  • Seboree
  • Otita externa
  • Dureri musculare si articulare
  • Reumatism
  • Boli degenerative de disc
  • Lupus erithomatosis
  • Sindromul durerii cronice
  • Neuropatie periferica
  • Migrene si dureri de cap
  • Ulcer gastric, duodenal
  • Diabet
  • Fibroza chistica
  • Depresie moderata sau severa
  • Boala Crohn
  • Cancer
  • Probleme cardiovasculare
  • Hipertensiune
  • Disfunctii post- menopauzale
  • Infectii virale
  • Infectii cu bacterii
  • Infectii cu fungi
  • Hemoroizi
  • Psoriazis
  • Reactii alergice severe






Dr.Robert C. Stone este medic, cercetator si trauma psihiatru. A petrecut cinci ani ca cel mai solicitat lector din industria farmaceutica. A tinut cursuri de instruire pentru companii de prestigiu ca  Bristol-Myers Squibb, Eli Lilly, Astra Zeneca şi Pfizer.
Dr. Stone a publicat peste 30 de lucrari stiintifice si capitole de carte. Este instructor al unor lideri din topul Fortune 500 si autor al viitoarei carti “Cercul Intelepciunii”. Dr.Stone s-a angajat sa raspindesca in intreaga lume proprietatile benefice ale sucului de mangostan XanGo Juice, capacitatea puternica de a preveni bolile, redobindirea si mentinerea sanatatii. Iata marturia lui:
Dupa ce am studiat cercetarile ultimelor decenii, eu cred ca proprietatile antioxidante si antiinflamatorii ale sucului de mangostan XanGo Juice reprezinta singurul si cel mai mare pas  in prevenirea celor cinci boli majore: boli cardiovasculare, cancer, accident vascular cerebral, boli pulmonare si diabet. Calea mea spre sucul de mangostan a inceput in tinerete. Dupa un succes deosebit al unui concurs de innot, s-a decis celebrarea momentului prin aruncarea membrilor echipei invinse in piscine. Unul dintre oponenti a aterizat direct pe capul meu intr-un moment in care stateam drept in picioare. Daunele suferite la git si partea superioara a spatelui m-au bintuit in fiecare zi incepind cu acea data. Aveam 14 ani la timpul respectiv. Aspirina a fost singurul medicament disponibil pentru durerile mele, luam o multime de pastille in fiecare zi. Dupa un an au aparut reactiile adverse ale Aspirinei iritarea stomacului (gastrita) si arsuri in esofag (reflux de acid). Aceasta boala este numita acum reflux gastro-esofagian. In urmatorii zece ani nu am gasit nici un medicament, supliment sau substanta care sa-mi atenueze durerile constante ale stomacului. Dealungul anilor am luat cea mai mare doza din cel mai puternic medicament disponibil. Am simtit o usoara ameliorare dar am ajuns sa fiu sclavul acestor medicamente si totusi ma simteam mizerabil. Pina cind un prieten mi-a facut cunostinta cu sucul de mangostan XanGo Juice. Dupa ce am baut opt zile la rind in fiecare dimineata 45 ml suc de mangostan XanGo Juice nu a mai trebuit sa iau seara medicamente inainte de culcare. Au trecut peste opt luni de cind nu mai sint legat de medicamente si nu mai exista riscul aparitiei efectelor secundare. Opt luni scutit complet de simptomele mele, pentru prima data in 25 de ani.
Doua personae din trei care traiesc in jurul nostru va muri din cauza uneia din cele mai letale cinci boli amintite mai sus. Noi stim acum ca distrugerile provocate in organismul nostru de catre radicalii liberi si inflamatiile cronice grabesc aparitia acestor boli.
Datorita proprietatilor puternic antioxidante si anti-inflamatorii ale xantonilor din sucul de mangostan XanGo Juice sint convins ca sansele mele de a contracta oricare din aceste boli scad considerabil.




Dr. Les Berenson este certificat in Medicina Interna si membru al Colegiului American al Medicilor. In cei 25 de ani de cariera s-a concentrat pe medicina preventiva si wellness (a starii de bine), ajutind multe persoane sa-si schimbe stilul de viata pentru a preveni aparitia bolilor cronice, cancer, sau bolilor cardiovasculare si chiar renuntarea la medicamente atunci cind este posibil.
Este interesat de diferite aspecte ale nutritiei, medicinei pe baza de plante, homeopatie, energie si spirit-corp. Les Berenson este absolvent al Universitatii:  Anthony Robbins Mastery University si este un practicant certificat NLP.
Majoritatea bolilor se dezvolta incet si linistit iar simptomele apar in partea finala a procesului. Medicina traditionala alopata este conceputa sa intervina numai cind apar simptomele si se intervine bineinteles cu medicamente. Un studiu al unui Institut de Medicina demonstreaza ca peste 106.000 de oameni mor anual datorita efectelor secundare cauzate de medicamente. Furnizorii de servicii medicale in general nu recomanda folosirea unor metode mai sigure, ca plante medicinale sau alte interventii nutritionale deoarece in facultatile medicale pur si simplu nu se preda preventia si nutritia.
Ca medic instruit in medicina alopata si complementara eu recomand insistent sucul de mangostan XanGo Juice pentru interventia nutritionala asupra bolilor si cu scopul de prevenire. Ceea ce face ca XanGo Juice sa fie atit de diferit si de folositor decit alte produse este faptul ca acest suc obtinut prin prelucrarea intregului fruct de mangostan contine polizaharide,  proanthocyanidins, catechine, seroli de plante, xantoni (clasa unica de fitonutrienti care nu se gasesc in alta parte), si fibre vegetale. Nici un alt produs nu contine o gama atit de larga de elemente benefice. Iar xantonii sint nutrienti remarcabili. Toti cei patruzeci de xantoni sint antioxidanti, fiecare cu proprietati diferite.
In ultimii trei ani si jumatate de cind utilizez XanGo Juice, am vazut mai multe  probleme de sanatate ameliorate de suplimentarea nutritionala cu sucul de mangostan XanGo Juice decit am vazut in toata cariera mea de peste 25 de ani. Nu am auzit de nici un fel de efecte secundare sau interactionari cu medicamente sau alte suplimente.
Daca exista un suc al unui fruct care nu are efecte secundare si poate fi benefic, atunci de ce sa nu incercam acest suc inainte de a folosi alte solutii care pot sa aiba efecte nocive asupra oamenilor?



Dr. Kenneth J. Finsand medic specialist in chiropractica.
In anul 1981 in timp ce practicam surfing in Hawai mi-am rupt spatele in patru locuri. Dealungul ultimilor 25 de ani cu ajutorul tratamentelor chiropractice am reusit sa duc o viata relativ normala. Cu toate acestea durerea crestea datorita aparitiei unor degenerari in anumite puncte ale coloanei vertebrale. Apoi am studiat sucul de mangostan XanGo Juice. Am consumat 30 ml de suc, iar acesta a fost inceputul unei schimbari majore in sanatatea, viata si cariera mea. Totodata am introdus acest produs in clinica mea si am recomandat utilizarea lui de catre pacienti, obtinind rezultate incredibile. Niciodata n-am mai intilnit un fruct natural atit de puternic. Datorita rezultatelor extraordinare pe care le-am obtinut cu XanGo Juice, pentru prima data dupa 25 de ani nu mai depind de medicamente si nu mai am dureri. Cercetarile pe care le-am efectuat asupra acestui produs m-au determinat sa cred ca el poate sa actioneze benefic asupra bolii cronice de inflamare a celulelor corpului. De asemenea am descoperit ca sucul de mangostan XanGo Juice este perfect pentru prevenirea bolilor. In medicina chiropractica prevenirea joaca un rol cheie.



Dr. Albert Miller este absolventul Universitaţii de Medicina din Cincinnati, practică medicina de 20 de ani, este certificat de Boardul de Medicină pentru a practica medicina de familie şi de inţinerire. Dr. Miller a fost crescut în cultura Amish şi a fost tratat de mic cu produse naturale din ierburi. Dr Miller a studiat fructul de mangostan şi în acelaşi timp la testat pe un număr mare de persoane cu rezultate foarte bune, astfel decizia de a recomanda, sucul de mangostan pacientilor săi a fost foarte uşoară, in timpul consultaţiilor de zi cu zi.
Majoritatea dintre noi venim pe lume cu un corp tinar si sanatos. Deciziile pe care le luam mai tirziu pot pastra sau deteriora aceasta stare. Unele din provocarile care pot compromite aceasta stare de sanatate sint de fapt inevitabile. Un exemplu sint radicalii liberi care se formeaza in momentul in care ingeram si metabolizam alimentele.
Aerul pe care-l respiram contine toxine care de asemenea reprezinta o provocare pentru sistemul imunitar. Din pacate multi dintre noi crestem cantitatea de radicali liberi si alte toxine prin fumat, consum excesiv de alcool si alimentatie necorespunzatoare.
Zicala veche “un gram de preventie valoreaza mai mult decit un kilogram de tratament” s-a dovedit a fi ceva ce noi toti ar trebui sa o traim. Prevenirea problemelor de sanatate este mult mai usoara si mai putin costisitoare decit tratarea lor. Zicala “esti ceea ce maninci” de asemenea s-a dovedit a fi valabila. Cu cit natiunea noastra devine mai obeza si cu cit adaugam mai multi hormoni si chimicale in sursele noastre de hrana, putem sa vedem efectele lor daunatoare. Fitonutrientii care se gasesc in sucul de mangostan XanGo Juice ajuta la neutralizarea radicalilor liberi si mentinerea unui sistem imunitar sanatos, al unui sistem cardiovascular sanatos, si al unui tract gastrointestinal sanatos. 
Sucul original de mangostan XanGo Juice care are in compozitie o gama larga de fitonutrienti poate sa fie benefic pentru noi toti, totodata XanGo Juice este singurul produs natural pe care il recomand.


 


Dr. Armando V. Deguzman
In timpul copilariei mele am fost extrem de incintat de fructul de mangostan care se gasea in piata de doua ori pe an. Savuram miezul delicios al fructului si aruncam pericarpul exterior (coaja). Bunica mea era foarte isteata, folosea coaja fructului pentru tratarea multor boli inclusiv diaree, febra, dureri de cap si multe alte probleme de sanatate. Aproximativ cu 15 ani in urma am suferit un accident grav in timpul unui concurs de biciclism. Am suferit leziuni faciale grave in plus partea cervicala a colonei vertebrale si partea inferioara a spatelui  au fost de asemenea grav afectate. Dealungul anilor am inceput sa am artrita traumatica severa si sindromul compresiei, in spatele meu.
Am fost programat pentru o interventie chirurgicala de decompresie in stapele meu, dar inainte de a ajunge pe masa de operatie am auzit de sucul de mangostan XanGo Juice. Am inceput sa consum o doza de 90 de ml de XanGo Juice de doua ori pe zi. Dupa prima saptamina de consum am renuntat la narcoticele pe care trebuia sa le iau seara  inainte de culcare. Dupa inca o saptamina am renuntat la toate medicamentele pe care le luam deoarece nu mai aveam dureri.
Am recomandat sucul de mangostan XanGo Juice pacientilor mei si am observat ca multi dintre ei, in timpul in care consumau XanGo Juice luau mai putine medicamente.
In ultimii douazeci de ani fructul de mangostan a beneficiat de un interes imens din partea cercetatorilor iar descoperirile lor uimitoare ma fac sac red ca sucul de mangostan XanGo Juice va fi cel mai semnificativ supliment natural disponibil pe piata!
Incurajez pe toata lumea sa consume sucul de mangostan XanGo Juice si personal realizez beneficiile imense pe care le furnizeaza acest produs.




Dr. J. Frederic Templeman, M.D. este un medic de familie, licenţiat să pactice atât în SUA cât şi în Canada, cu peste 20 de ani de experienţă în clinică. Ca Director al Centrului de Cercetare a Fotocelulei, Dr. Templeman este recunoscut pe arena internaţională şi solicitat să ţină conferinţe. Este autor în nutriţie şi sănătate, precum şi în cercetarea tratamentelor cu ajutorul fructului de mangostan. Dânsul foloseşte sucul de mangostan XanGo Juice în clinica personală zi cu zi.
Lucrez intr-o clinica din orasul in care locuiesc atunci cind nu calatoresc prin lume.
Iata ce s-a intimplat recent intr-o seara. O femeie intre doua virste putin obeza suferea de osteoartrita de mai multi ani. Greutatea ei apasa incheieturile de la solduri, genunchi si glezne cauzindui majoritatea durerilor. Utilizarea indelungata de antiinflamatorii i-au cauzat intr-un final ulcer gastric chiar daca lua medicamente care protejau mucoasa stomacului de reactiile adverse ale antiinflamatorilor, cind am vazut-o simptomele ei demonstrau ca medicamentele ai deranjau stomacul provocind dureri.
Cind i-am explicat ca, medicamentele pe care le folosea pentru atenuarea durerilor cauzate de artrita erau sursa problemelor la stomac, a izbucnit in plins deoarece stia ce urma sa se intimple. Urma sa se confrunte cu alegerea foarte dificila de a risca un alt ulcer, eventual o hemoragie intestinala sau sa traiasca in continuare cu durerile nesfirsite care ai torturau incheieturile daca eventual nu exista alta optiune viabila.  Am discutat despre o schimbare nutritionala si efectuarea de exercitii fizice  intr-o piscina publica din localitate pentru a nu solicita incheieturile, pentru a pierde in greutate si fortificarea musculaturii pentru a tine incheieturile afectate aliniate corespunzator. Era disperata.



I-am recomandat sa bea suc de mangostan XanGo Juice, o cantitate mica la fiecare masa.
Experienta mea clinica a demonstrat ca substantele nutritive din acest suc ajuta organismul sa repare mucoasa stomacului si sa diminueze durerile articulare cauzate de artrita.
Mai tirziu in aceeasi seara am consultat o fetita care avea eczema destul de severe in spatele urechilor si indoiturile cotului. Fetita era tratata cu o crema cu steroizi, eu sint reticent sa folosesc steroizi in tratarea pacientilor si extrem de reticent daca este vorba de utilizarea steroizilor pentru tratarea copiilor. Bazinduma  inca odata pe succesul obtinut in trecut cu XanGo Juice in cazuri similare, am recomandat utilizarea lui pe cale orala si i-am explicat cum sa-l foloseasca pentru a trata pielea afectata local.
Eu cred ca medicamentele au un rol foarte important in practica medicala. Totusi medicamentele sint periculoase, iar cind exista o posibilitate de a interveni pe cale nutritionala ar fi o neglijenta sa nu o folosim pe aceasta prima data cu exceptia cazurilor in care viata este in pericol.      
Experienta mea demonstreaza ca beneficiile nutritionale ale sucului de mangostan XanGo Juice sint remarcabile. L-am utilizat de sute de ori la pacienti care prezentau o gama larga de probleme de sanatate. Cind recomand XanGo Juice ca un supliment nutritiv niciodata nu-mi fac griji si nu trebuie sa tin cont si sa urmaresc efectele secundare ca in cazul in care prescriu medicamente. Sucul de mangostan XanGo Juice este un produs binevenit si foarte eficient pe care il recomand cu toata convingerea.
De multe ori acest produs pentru mine face inutila prescrierea de medicamente astfel nu trebuie sa gestionez mai multe plingeri pentru care pacientii imi solicita ajutorul.


Eu si sotia mea am facut cunostinta cu sucul de mangostan XanGo Juice in aeroportul din Atlanta cind ne-a fost prezentat de un strain.  Dupa ce la consumat o saptamina sotia a inceput sa se simta diferit. In ultimii douazeci de ani sotia mea a consumat medicamente pentru ca avea probleme la stomac. In timpul saptaminii in care a consumat sucul de mangostan XanGo Juice a observat ca nu mai are nevoie de medicamente. Sotia mea era surprinsa ca se simte bine fara sa-si ia medicamentele obisnuite. Nu avea dureri si nu mai vomita cum o facea de multe ori in ultimii 18 ani. Putea sa se descurce fara medicamente. Dormea mult mai bine. De asemenea ea consuma medicamente foarte puternice pentru esofag. Esofagul ei avea spasme pina la punctul in care a ajuns sa-si puna o pilula sub limba pentru relaxarea muschilor. Acest lucru se intimpla din cind in cind.
Dupa sase saptamini de consum al sucului de mangostan XanGo Juice a mers sa-si consulte medicul. El a fost placut surprins sa vada ca nivelul colesterolului era mai scazut cu 50 de puncte. Medicul intrebat-o ce a facut diferit. Sotia a inceput sa reduca doza de medicamente la jumatate si totusi nivelul colesterolului din singe raminea la valori bune.
Acum sotia mea nu mai consuma medicamente pentru stomac, nu mai consuma inlocuitori hormonali, si foloseste jumatate de doza de medicamente pentru cholesterol.
Ea de asemenea sufera de hipoglicemie. Intotdeauna cind maninca carbohidrati simpli sau zahar nivelul concetratiei de zahar din singele ei scade pina la un punct in care aproape lesina. De cind consuma sucul de mangostan XanGo Juice nu a mai avut nici un episod.
Fiica mea a avut de asemenea aceeasi problema. Ea avea episoade in fiecare zi. De cind consuma XanGo Juice hipoglicemia ei se afla sub control.
Eu aveam indigestie intotdeauna cind mincam in oras. Am observat ca atunci cind luam XanGo Juice in cinci minute totul revenea la normal. Totodata aveam mai multa energie iar dimineta ma trezem odihnit fara sa mai fiu chinuit de insomnie. Am recomandat XanGo Juice si pacientilor mei. Am citiva pacienti care sufera de diabet si tensiune arteriala. Unul din ei a inceput sa consume XanGo Juice, iar sase saptamini mai tarziu ma sunat sa-mi spuna ca nivelul concentratiei de zahar din singe a scazut la 85-90. Iar tensiunea arteriala s-a normalizat. Este foarte interesant. De asemenea am un pacient cu fibromialgie. Problema lui era atit de grava incit trebuia sa stea intins. A inceput sa bea XanGo Juice iar dupa exact o saptamina l-am sunat sa verific cum se simte. Mi-a spus ca a fost prima data in ultimii ani ca a putut sa doarma in timpul noptii.
Dr. Adel Mohamed